O zi 2 ore si o noapte ... o viata de om

Sunt om ca toti ceilalti, am 2 maini 2 picioare, un cap, 2 ochi, un nas, o gura si din pacate un singur creier.Cand ma uit la mine in oglinda vad un baiat de 17 ani...acolo am ramas..acolo viata mea s-a oprit.M-am zbatut in propria-mi flegma ...13 ani incercand sa cresc sa ies din aceasta bucla temporala in care am ramas intepenit.Am cautat ani la rand sa inteleg si sa rezolv efectul.Nu mi-am putut raspunde nicicand la intrebarea “De ce nu ma misc ?” Si totusi intr-un mod bolnavicios, greoi am evitat sa caut cauza.Am incercat sa elimin efectul , sa il minimizez sa il sterg cu buretele aruncandu-ma in valtoarea vietii cu capul inainte lasandu-ma condus doar de un singur lucru : pasiunea mea pentru munca mea .Asa am crezut 13 ani , ca pasiunea mea pentru munca mea este cea pe care tebuie sa o urmez, ca este raspunsul la intrebarea mea, am sperat ca facand ceva pentru ceilalti o sa ma simt mai bine ca eu o sa imi primesc ceea ce imi lipsea mai mult din viata mea : valoarea unei multumiri sincere.Dupa atatia ani de agonie imi dau seama ca am cautat multumirea sincera in cele mai proaste locuri posibile: la colegii de munca, la parinitii mei, la zecile de femei din viata mea cand adevaratul raspuns este ca fericirea mea este acolo unde este inima mea.Iar inima mea dupa ce a fost strapunsa, arsa, schingiuita, perpelita, stoarsa, smulsa, calcata in picioare este handicapata sentimental si nu mai poate sa vada ce trebuie cand trebuie, si chiar si atunci cand vede este handicapata locomotor si nu face nimic..tip la ea ii spun sa miste si...este din pacate si cu handicap la urechea medie..nici nu aude nici echilibru nu are....

Imi folosesc mintea sa compensez handicapurile...merge pana la aproximativ 30 de cm de persoana din fata mea... apoi...devin ceea ce sunt ..un handicapat emotional..incapabil sa vad, sa aud, sa fac, sa vorbesc...ma sperii si fug..fug acolo unde sunt acceptat nu asa cum sunt ci  mai rau... la toate aceste handicapuri mai adaug si egoism fara de margini..si totusi sunt acceptat.Logica ma indeamna sa pun intrebarea :  oare cei ce ma accepta sunt mai buni sau mai handicapati ca mine ?